0749 101 917 info@dentatus.ro

Intervenții chirurgicale menajate în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

 

Num 2206 - [:ro]intervenții Chirurgicale[:hu]szájsebészet[:en]treatment 1treatment 1[:]

În cazul în care necesitați o intervenție chirurgicală este bine să aveți în vedere două aspecte importante:

  • Să fie efectuată de un medic specialist în chirurgie dento-alveolară serios, competent și cu experiență în domeniu
  • Pe cât posibil, aceste tratamente să fie menajante și cât mai puțin solicitante pentru dumneavoastră

În cabinetul nostru, aceste intervenții dento-alveolare sunt efectuate sub tehnici de anestezie dintre cele mai moderne. Înaintea administrării injecției anestezice mucoasa este anesteziată (amorțită) cu un spray cu lidocaină sau cu un gel cu gust de fructe, conținând articaină. Prin această tehnică pacienții nu vor simţi nici măcar înțepătura în timpul administrării injecției.

Când ar trebui să cereți consultul unui medic specialist?

În cazul în care observați următoarele simptome, în cel mai scurt timp ar fi bine să vă prezentați la un medic specialist în chirurgie dento-alveolară, pentru a preveni dezvoltarea unor complicații severe.

  • Față tumefiată
  • Dinte cu puroi și supurații peridentare
  • Dinte fracturat
  • Plan osos neregulat, sub proteză
  • Oferta insuficientă de os în cadrul tratamentelor implanto-protetice

În cabinetul de medicină dentară Dentatus, din Târgu Mureș, vă stăm la dispoziția dumneavoastră cu următoarele servicii de chirurgie dento-alveolară:.

  • Extracții dentare simple
  • Extracții prin alveolotomie (descoperire chirurgicală)
  • Extracții dentare complicate
  • Îndepărtarea chirurgicală a molarilor de minte
  • Rezecții apicale
  • Îndepărtarea resturilor radiculare submucozale
  • Îndepărtarea chisturilor
  • Plastii gingivale
  • Tote intervențiile chirurgicale modelante asupra planului osos
  • Mărirea patului osos (augmentarea osului)
  • Intervenții sinus lift
  • Creștere osului în plan vertical

Extracții simple și complicate în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

În majoritatea cazurilor extracția este un procedeu simplu. Extracția efectuată cu tehnică exactă și precisă scurtează durata intervenției. Plaga osoasă rămasă în urma pierderii unor fragmente de os de 1-2 cm, tratată, cât și durata intervenției, contribuie decisiv la absența durerii în timpul procesului de vindecare.

Extracția nu este întotdeauna un procedeu de rutină. Îndepărtarea resturilor radiculare fracturate, rădăcinile vitale sub punțile dentare, resturile radiculare tratate endodontic unite cu osul alveolar, de multe ori este dificilă (greu de executat), cere profesionalism și pregătire serioasă din partea medicului specialist.

Îndepărtarea molarilor de minte în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

Interven Ii Chirurgicale - [:hu]fogászati Kezeléseink[:ro]tratamente Stomatologice[:]Molarii de minte, care se află sub fibromucoasa gingivală, sunt ușor de îndepărtat.
În majoritatea cazurilor, erupția este parțială, sau nu are loc, dintele fiind acoperit de os și fibromucoasă. În aceste situații molarul de minte se îndepărtează printr-o intervenție chirurgicală, care necesită un instrumentar de precizie. După incizia mucoasei cu freze speciale, se îndepărtează osul deasupra dintelui. Dintele astfel degajat este îndepărtat, iar marginile plăgii sunt unite și suturate.

Rezecția apicală în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

Interven Ii Chirurgicale - [:hu]fogászati Kezeléseink[:ro]tratamente Stomatologice[:]Rezecția apicală este o intervenție chirurgicală, cu scopul de a păstra dintele, prin îndepărtarea vârfului rădăcinii împreună cu resturile înconjurătoare infectate. Acest procedeu este folosit, mai degrabă la dinții frontali și premolari, dar numai dacă se poate păstra 2/3 din rădăcina dintelui.
După anestezie și decolarea fibromucoasei, la nivelul vârfului rădăcinii creăm o mică fereastră pe tabla osoasă, prin care îndepărtăm vârful rădăcinii împreună cu punga de puroi. În cadrul intervenției obturăm și rădăcina. La
finalul operației, reașezăm lamboul fibromucos și suturăm.

Îndepărtarea chisturilor în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

Chisturile sunt formațiuni intraosoase al maxilarilor, care conțin lichid. În general nu sunt dureroase și sunt descoperite în timpul unui examinări radiologice. Îndepărtarea lor se efectuează împreună cu dintele de la care are originea. După efectuarea anesteziei și extracției, chistul devine deschis. Cu instrumente chirurgicale speciale decolăm membrana chistică și îndepărtăm. Plaga este închisă prin unirea și suturarea mărginilor mucozale.

Gingivoplastia, modelarea plastică a părților moi în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

Prin modelarea plastică înțelegem secționarea frenurilor bucale și linguale, respectiv modelarea plastică a părților moi din cavitatea orală.

La copii inserția înaltă a frenului lingual este o anomalie congenitală. Frenul lingual scurtat limitează mișcarea limbii, cauzând greutăți în vorbire și alimentație, chiar și durere. Secționarea frenului este o intervenție chirurgicală simplă, nedureroasă, care se efectuează sub anestezie.

Inserția a înaltă a frenului buzei superioare este răspunzătoare pentru crearea spațiului dintre cei doi incisivi centrali superiori. Prezența acesteia, reprezintă, de fiecare dată, o problemă estetică deranjantă. Secționarea frenului sub anestezie este un procedeu de rutină, considerat ca o intervenție de mică chirurgie.

Gingivoplastia este intervenția prin care diminuăm sau înlăturăm “zâmbetul gingival”. Zâmbetul gingival înseamnă afișarea exagerată a gingiei în timpul zâmbetului. Acest procedeu înseamnă scurtarea gingiei și mărirea înălțimii coronare a dinților.

Intervenim prin gingivoplastie și atunci când gingia în dreptul dinților integrii sau lucrărilor protetice prezintă o traiectorie neregulată. Rezultatul acestor intervenții va fi un zâmbet al dumneavoastră mai convingător cu o gingie mai frumaoasă și armonică.

Intervenții chirurgicale de regularizare a planului osos în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

Intervențiile chirurgicale de regularizare a planului osos le efectuăm înaintea confecționării protezelor totale mobile. Mucoasa mobilă și excrescentele osoasa (exostozele) împiedică stabilitatea protezei, iar îndepărtarea lor este imperios necesar. La pacienții edentați, frecvent observăm creste în formă de lamă, care cu ajutorul frezelor osoase vor trebui reduse, remodelate pentru a obține un plan osos regulat și rotunjit. Intervenția are loc sub anestezie și începe cu decolarea mucoasei. Cu freze speciale remodelăm planul osos pentru o mai bună stabilitate a protezei. După operația de regularizare a osului, este necesară o perioadă de 6 luni pentru vindecare.

Operația sinus lift în cabinetul de medicină dentară Dentatus din Târgu Mureș

Pierderea dinților laterali ai maxilarului superior, conduce la coborârea sinusului maxilar și subțierea peretelui osos. Se poate afirma la modul general că după extracție cu scurgerea timpului proporțional se va subția peretele despărțitor dintre proteză și sinusul maxilar. În cazul în care alegem un tratament implanto-protetic pentru înlocuirea dinților lipsă, este nevoie de efectuarea acestei operații sinus lift, prin care putem mări grosimea osului, care s-a diminuat în urma pierderii dinților laterali superiori. Cu această intervenție sinus lift, mărim grosimea peretelui despărțitor, prin ridicarea mucoasei sinusului maxilar. În cadrul operației, sub anestezie locală descoperim aria de os la nivelul dintelui, unde vrem să intervenim. Cu freze de os pregătim o fereastră pe peretele sinusului, prin care cu ajutorul unor instrumente specifice, ridicăm mucoasa, sub care introducem grefa osoasă (substituentă osoasă), după care închidem și suturăm mucoasa. În situația în care grosimea peretelui osos dintre cavitatea orală și sinus maxilar, nu este mai mică de 3mm operația sinus lift și inserarea implantelor, se poate realiza în aceeași ședință. Osificarea țesuturilor după intervenție durează 8 luni.

Grefarea osoasă/substituirea osoasă

Această metodă de mărire a osului este folosită cel mai frecvent pentru corectarea defectelor osoase rămase în urma extracțiilor dinților incisivi și premolari. La scurt timp după pierderea dinților, datorită lipsei stimulilor masticatori, are loc un proces de resorbție al maxilarului. Pe locul rădăcinilor dinților extrași se formează depresiuni osoase, iar maxilarul își pierde arhitectura caracteristică.
În aceste situații nu putem confecționa lucrări protetice estetice numai după ce aceste depresiuni osoase au fost umplute cu diferite grefe osoase sintetice și biocompatibile. Prin intermediul unor membrane speciale sau a unor grile de titan, separăm aceste materiale de mucoasă, împiedicând astfel resorbția lor. Grefarea osului poate să aibă loc în aceeași ședință cu extracția, avantajul acestei metode constând în păstrarea arhitecturii inițiale a osului. Osificarea durează de la 6 luni la 1 an. Numai după osificarea completă se poate trece la inserarea implantelor. Prin acest procedeu obținem restaurări implanto-protetice estetice, care prin naturalețea lor redau aspectul și anatomia inițială atât a dinților, cât și a relației lor cu gingia înconjurătoare.


Num 2569 - [:ro]intervenții Chirurgicale[:hu]szájsebészet[:en]treatment 1treatment 1[:]

Mulțumiri D-lui Dr. Koffol și a asistentei pentru îndepărtarea rapidă și fără durere a molarului de minte.

Lovász Tamás

21 de ani, mecanic de locomotivă

Dacă v-ați gândit că pentru rezolvarea cu succes a problemelor dumneavoastră, ați cere consultul unui medic specialist de chirurgie dento-alveolară

adresați-vă cabinetului nostru, cerând o consultație, pentru a afla totul despre terapiile chirurgicale, cele mai menajante asupra organismului uman. Pentru o consultație, puteți cere o programare la numărul 0749 101 917. Vă așteptăm cu drag, în cabinetul nostru de medicină dentară din Târgu Mureș.

Sunaţi acum!

Ce riscați dacă nu beneficiați la timp de intervențiile chirurgicale necesare?

  • dinții cu puroi, neglijați cu multe episoade de abcese, duc la resorbția țesutului osos înconjurător, astfel după efectuarea tratamentului implanto-protetic, va fi necesar și grefarea osului
  • poziția orizontală a molarului de minte în maxilarul inferior, duce la resorbția rădăcinii molarului doi și poate conduce de multe ori la pierderea ambilor dinți
  • chisturile de dimensiuni mari, neglijate, pot să ducă la pierderea a mai multor dinți

Cum puteți evita dezvoltarea acelor afecțiuni, care să necesite intervenție chirurgicală dento-alveolară?

  • vizite regulate la medicul dentist și efectuarea radiografiilor pentru prevenire complicațiilor legate de erupția molarilor de minte;
  • la apariția primelor simptoame, să vă adresați imediat unui medic specialist dento-alveolar pregătit, pentru că succesul unui tratament precoce are șanse mai mari;

Medicul care efectuează intervenţii chirurgicale

Num 2284 - Nyitó Oldal

Dr. Koffol Károly Róbert

reabilitare orală, specialitatea: impantologie, chirurgie dento-alveolară

prezentare
Num 2287 - Nyitó Oldal

Dr. Balogh Attila Botond

medic specialist chirurgie dento-alveolară

prezentare

Astfel intervențiile chirurgicale dento-alveolare necesită pregătire specială și mare profesionalism. În cabinetul Dentatus din Târgu Mureș intervențiile chirurgicale sunt efectuate de medici specialiști experimentați, asigurând servicii chirurgicale menajante.

Dacă v-ați gândit că pentru rezolvarea cu succes a problemelor dumneavoastră, ați cere consultul unui medic specialist de chirurgie dento-alveolară

adresați-vă cabinetului nostru, cerând o consultație, pentru a afla totul despre terapiile chirurgicale, cele mai menajante asupra organismului uman. Pentru o consultație, puteți cere o programare la numărul 0749 101 917. Vă așteptăm cu drag, în cabinetul nostru de medicină dentară din Târgu Mureș.

Sunaţi acum!